Universitatea Creștină "Dimitrie Cantemir" din București:

  • 1 articole publicate
  • 2 profile de studenți, profesori și absolvenți

CONTACT

Splaiul Unirii nr. 176, sector 4, București, email

STUDENȚI, PROFESORI, ABSOLVENȚI CELEBRI

  • Adrian Mitrache
    Senior Email Marketing Specialist
  • Andrei Basoc
    Associate Digital Lead
UCDC BUCUREȘTI » Adrian Mitrache
 

E clar, trăim niște vremuri în care majoritatea afacerilor se îndreaptă din ce în ce mai mult către mediul online, motiv pentru care aproape toate startup-urile merg în această direcție. Mai mult, chiar și în situația în care activitățile companiilor sunt axate pe offline și acestea, inevitabil, tot au o legătură cu lumea vituală. Cert e că noi, ca și angajați, depindem mult de această lume în care afacerile, în marea majoritate a cazurilor, au un numitor comun: e-mail-ul.

Poate o factură primită, poate un client care solicită o ofertă sau, probabil, un public care trebuie să afle o informație despre tine, ca și entitate. Indiferent de situație, cu toții ne lovim de e-mail-uri, fie din postura de consumatori sau de oameni care vor să promoveze un produs. Am stat de vorbă cu Adi, un tânăr specializat in Email marketing, care ne-a făcut să înțelegem ce implică o campanie din acest domeniu și ne-a povestit, cu lux de amănunte, tot ceea ce ne interesa, de la parcursul lui profesional până la aptitudinile necesare pentru a deveni, într-un final, Email Marketing Manager.

“Dezamăgiri în acest domeniu nu am avut, având în vedere că know-how-ul meu este în continuă ascensiune.”

Până să ajungi aici, ai trăit experiențe care te-au modelat ca om.
Care este parcursul tău educațional și profesional?

Am absolvit studiile facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității Dimitrie Cantermir din București, acolo unde am studiat limba engleză și germană. Până în anul 2008 am avut diverse job-uri, unele care nu au avut legătură cu online-ul, majoritatea fiind în domeniul vânzărilor. Perioada 2008-2011 a fost destul de anevoiasă pentru un proaspăt absolvent de facultate care nu deținea un portofoliu.

Situația avea să se schimbe în momentul în care un startup german, CyberGhost Vpn, mi-a oferit șansa de a lucra pe poziția de email marketing agent. Apoi, au urmat 2 ani în care am asimilat tot mai multe informații, participând la o mulțime de conferințe din domeniu și urmând diferite cursuri și, astfel, m-am specializat în domeniul pe care l-am urmărit.

Cu ce te ocupi mai exact și cum arată o zi obișnuită la locul de muncă?
Ce presupune un proiect sau taskurile la care lucrezi?

În prezent ocup funcția de email marketing manager la BullGuard, o companie de antivirus. Aici mă ocup de două canale: emails & notifiers. În traducere, asta înseamnă că munca mea presupune crearea și implementarea flow-urilor, gestionarea resurselor (content, design, QA), analiza performanțelor, research al noilor tool-uri din domeniu și propunerea schimbărilor pentru a crește Revenue-ul. Cât despre program, acesta începe la ora 10:00 și se încheie la 18:00.

Povestește-ne care a fost cea mai importantă realizare a ta pe plan profesional.
Și cea mai mare dezamăgire?

Cea mai importantă realizare a fost trecerea de la email marketing de tip static, adică trimiterea de campanii de sine stătătoare (blasts), la automatizarea campaniilor de email cu design și content dinamic. Dezamăgiri în acest domeniu nu am avut, având în vedere că know-how-ul meu este în continuă ascensiune.

“În momentul în care crezi că ai îmbunătățit totul, începi iar să testezi și apoi să îmbunătățești din nou și tot așa.
E un domeniu în care „regulile” se schimbă constant.”

Care sunt avantajele si dezavantajele jobului tău? Ce ai schimba la locul tău de muncă?

Pentru mine un lucru e cert: Nu există dezavantaje. E un job pe care îl fac cu plăcere și, mai mult decât atât, nu mă văd făcând altceva în viitor. În schimb, avantaje sunt multe. Unul dintre ele îl reprezintă faptul că lucrez în dot com, care e o piață total diferită față de cea din România. Plus că programul poate fi flexibil, nu există deadline-uri și poți lucra remote iar acesta din urmă e un mare avantaj. Iar faptul că email marketing-ul înseamnă de fapt testare și îmbunătățire, pur și simplu nu ai cum să te plictisești. În momentul în care crezi că ai îmbunătățit totul, începi iar să testezi și apoi să îmbunătățești din nou și tot așa. E un domeniu în care „regulile” se schimbă constant.

Cât de greu este să îți convingi superiorii că strategia la care te-ai gândit este cea potrivită?

Flow-ul de comunicare este de cele mai multe ori extrem de rapid și până acum nu au existat probleme în aprobarea campaniilor propuse.

De unde afli ultimele noutăți din aria ta de activitate?
Care sunt cele mai relevante surse de informare pentru tine în acest sens?

După cum am menționat și anterior, în acest domeniu așa zisele reguli se schimbă constant iar pentru a fi în trend cu noutățile, urmăresc zilnic topicuri de specialitate pe twitter, feedly, responsys blog, returnpath blog, clickz blog, marketingsherpa blog și multe altele.

Ce aptitudini ar trebui sa posede un aspirant la o carieră în acest domeniu?
Care e principala calitate a unui angajat în domeniul acesta?

Sunt sigur că trebuie să existe un oarecare echilibru între cunoștințele tehnice și cele de marketing. Bineînțeles, nici creativitatea nu este un punct care trebuie neglijat. Așadar, principala calitate este rezultatul unui mix între criteriile amintite. Faptul că trebuie să ai și o înclinație tehnică te poate ajuta să înțelegi mai bine eventualele probleme care pot apărea în procesul campaniilor, adică diferite coduri de eroare, poți face analiza headerelor, a codului de html, implementarea unui list-unsubsribe (vital pentru Gmail în ultimele luni) ș.a.m.d.

Ce trucuri folosești pentru ca e-mail-ul pe care îl trimiți să fie eficient, să capteze atenția cititorului?

În primul rând, folosesc tool-uri precum Litmus, care mă ajută să mă asigur că structura newsletter-ului din punct de vedere al html-ului este corectă. Un newsletter bine realizat și redat, crește cu siguranță volumul de vânzări și de engagement. De asemenea, folosesc heatmap-uri pentru a putea vizualiza punctele de interes ale subscriber-ilor și nu în ultimul rând țin sub observație constantă scorul ip-urilor, după care se trimit campaniile.

Povestește-ne te rog, pe scurt, despre o campanie de Email marketing
care te-a impresionat foarte mult până și pe tine, creatorul ei

Din punctul meu de vedere, toate campaniile sunt extrem de interesante, mai ales atunci când te ocupi de mai multe produse. Având în vedere că în momentul de față campaniile create sunt în 13 limbi și folosesc o segmentare avansată, în funcție de țară, limbă, client de mail, engagement etc, ele nu pot fi altfel decât interesante.

Dar ca să răspund la întrebare, campania de care am rămas extrem de impresionat a fost cea din 2012, pe când eram la CyberGhost. Trebuia să creez o campanie de crowdfunding, o formă evoluată de fundraising, pe indiegogo (n.r. site internațional de crowdfunding). M-am implicat mult în acel proiect, depășind chiar aria mea de specialitate și am participat la crearea clipului care urma să atragă atenția potențialilor investitori iar faptul că am avut ocazia să fiu personajul principal al campaniei mi-a transmis un feeling extrem de pozitiv.

 

În momentul de față, cariera profesională se rezumă la job-ul pe care îl ai?
Sau, în paralel, te ocupi și de alte proiecte?

Faptul că am avut ocazia să învăț și să aplic tot ce știu în email marketing m-a făcut să fiu încrezător în puterile mele, motiv pentru care m-am apucat și de freelancing. Așa că, din dorința de a ajuta, prin costuri corecte și timp de rezolvare scurt, startup-uri care întâmpină aceleași probleme prin care am trecut și eu odată, am înființat site-ul www.AdrianMitrache.com, acolo unde ofer consultanța necesară problemelor pe care aceste startup-uri le au.

În plus, în ultima vreme am început să cochetez și cu ideea de a crea o platformă de email marketing simplă și ieftină: www.SendersHub.com iar un ultim proiect a fost acela de a crea un curs de specialitate pe platforma de learning udemy, unde nu mă așteptam să fie un succes dar se pare că m-am înșelat, deoarece până acum sunt înregistrați peste 270 de stundenți.


Îți mai recomandăm:

Multi sunt convinsi ca Facebook-ul este doar un site. Insa lumea tine sa te contrazica. Facebook-ul este un Big Brother care se poate intoarce impotriva ta daca nu stii sa il folosesti, dar poate fi de un real folos daca alegi sa il folosesti cu cap. Citește mai mult

* * *

"If only I could have LEARNED FRENCH three years ago…" If only. For many of us, there are more things we want to learn than we have time. As information becomes more readily accesible online, the number of things we want to learn is only continuing to increase. Învață acum cum să înveți!


Profesorul Ioan Ardelean de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a fost prins în flagrant delict în timp de lua mită de la studenţi.

În biroul universitarului, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie au găsit, în urma percheziţiilor de ieri, două mii de euro în bancnote de câte 50 de euro, dar şi mai multe plicuri cu numele unor studenţi.



Sursa citată mai sus susţine că profesorul Ardelean a recunoscut că studenţii i-au lăsat bani, afirmând că i-a ajutat şi consultat în diferite ocazii. Profesorul Ardelean predă cursuri la Facultatea de Mecanică a UTCN, Departamentul de Mecatronică şi Dinamica Maşinilor. Acesta este acuzat de luare de mită.


Îți mai recomandăm:

Nu de putine ori ai vrut sa faci o schimbare in modul cum te organizezi. Cine nu vrea asta? Cu totii ne dorim ca atunci cand invatam, chiar sa invatam, iar cand ne distram, sa ne distram din toata inima. Învață acum cum să înveți!


Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului are în plan pentru anul 2015 o serie activităţi care urmăresc promovarea valorilor naturale și culturale ale Țării Hațegului.

Câteva dintre proiectele cele mai importante ale Geoparcului pentru anul 2015 includ:
- Dezvoltarea Rețelei educaționale Edu-Geoparc
- Practică și cercetare interdisciplinară
- Amenajarea unui Centru de Știință și Artă în comuna Berthelot (aprilie – iunie)
- Amenajarea unui Sat studențesc în comuna Berthelot (iunie)
- Organizarea Festivalului dinozaurilor (23 – 26 iulie)

Îți mai recomandăm:

75 de ani de activitate in cultura romaneasca nu sunt deloc putini. Este varsta pe care o implineste Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti, celebra “Preoteasa”, in 2012. Citește mai mult

* * *

Primul lucru: fă curat în camera ta! Ai putea fi tentat să îţi faci curat în cameră ori la două dimineaţa, când tu ar trebui să te odineşti, ori atunci când trebuie să înveţi. Învață acum cum să înveți!