Pornim radioul...
PROFILE VIP » UV Timișoara
 
Universitatea de Vest Timisoara i-a oferit unui tanar nevazator posibilitatea sa-si indeplineasca visul de a fi student. El urma specializarea Kinetoterapie, iar UVT a fost sansa sa, dupa ce mai multe institutii similare l-au refuzat din cauza problemelor sale.

Vlad Ion a promovat examenul de bacalaureat cu media 8.31, propunându-și, în 2016, să urmeze facultatea la Galați, la specializarea Kinetoterapie. Întâmpinând anumite blocaje, dar susținut în permanență de familie, tânărul s-a îndreptat către mass-media, cazul lui fiind mediatizat în întreaga țară.



Informația a ajuns la rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea, care i-a transmis că își dorește ca el să devină student la Timișoara, asigurându-l de disponibilitatea instituției pe care o reprezintă în a se adapta la nevoile acestuia. La acel moment, familia acestuia a considerat că ar fi prea greu să facă pasul către Timișoara. La un an distanță, în urmă cu câteva săptămâni, după ce a epuizat mai multe încercări de a-l înscrie pe Vlad la facultate aproape de casă, tatăl acestuia s-a adresat Universităţii de Vest din Timișoara privind disponibilitatea ofertei prezentate anterior. Fără întârziere, instituția a demarat o analiză aprofundată a cazului și a făcut demersurile necesare ca Vlad să beneficieze de principiul egalității de șanse, de a i se oferi toate condițiile pentru a se înscrie și susține probele de admitere.

Îți mai recomandăm:

Universitatea de Vest Timisoara (UVT) reintroduce probe de admitere pentru intrarea la facultate, din aceasta vara, pentru a face o selectie mai buna a viitorilor studenti, informeaza Agerpres. Citește mai mult

* * *

Cu toate ca voi credeti ca invatati pe branci, nu e chiar asa. Daca vreti sa fiti cu sinceri cu adevarat cu voi, luati o foaie de hartie si cronometrati cam cat invatati. Învață acum cum să înveți!


O memorie slabă nu este doar apanajul vârstei şi îţi poate afecta munca, dar şi viaţa personală. Dacă în şcoală ne foloseam de tot felul de trucuri pentru a învăţa lecţiile, ca adulţi trebuie să descoperim alte mecanisme care ne pot ajuta să "învăţăm" mai bine lucrurile de care avem nevoie.

1. Vizualizează. Ai nevoie să înveţi o listă de termeni noi şi de nume? Cel mai bine le vei reţine dacă vei asocia cuvintele cu o imagine.

2. Exersează-ţi mintea cu jocuri. Jocurile care stimulează creierul, cum sunt sudoku sau rebusurile, pot fi foarte folositoare. Studiile nu au reuşit să afle exact cum jocurile pot influenţa memoria, dar totuşi funcţionează.


Îți mai recomandăm:

Asocierea - Crearea unor asocieri intre ceva ce vrei sa-ti amintesti si o imagine care are legatura cu acel ceva te poate ajuta sa nu mai uiti, mai ales atunci cand ai mai multe lucruri de tinut minte. Citește mai mult

* * *

Fă legătura tot timpul între cunoștințele învățate anterior și cele pe care le înveți în prezent. Folosește aceste legături pentru a face comparații, analize, sinteze. Învață acum cum să înveți!


Specialiştii recomandă şase alimente care îmbunătăţesc memoria şi capacitatea de concentrare. Patricia Bannan, autoarea cărţii "Eat Right when Time is Tight", spune că soluţia stă în alimentarea organismului cu mâncăruri care conţin nutrienţi precum fibre şi acizi graşi esenţiali, informează "Huffington Post".

Avocado este bogat în grăsimi monosaturate, care facilitează comunicarea între celulele creierului. "Grăsimile monosaturate asigură că inima şi creierul primesc sângele de care au nevoie pentru a funcţiona la capacitatea sa maximă", declară Bannan.


Îți mai recomandăm:

Ginseng, peste, fructe de padure sau cofeina? Care dintre suplimente nutritive ori alimente pot creste nivelul de concentrare, imbunatatesc memoria, atentia si stimuleaza functionarea creierului? Nu exista nici o indoiala ca pe masura ce o persoana inainteaza in varsta, corpul sau imbatraneste. Citește mai mult

* * *

Metodele contemporane de dezvoltarea a capacităţii de memorare sunt din ce în ce mai inventive.  Exerciţii fizice zilnice îţi pun sângele în mişcare și stimulează memoria pe termen scurt şi lung. Învață acum cum să înveți!


Citește mai departe