Pornim radioul...
PROFILE VIP » Erasmus
 

Cu Erasmus+, din Republica Moldova în Craiova 

Publicat în E-sanatate.md

Cristina Gîza, în vârstă de 22 de ani, studentă în anul V la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, facultatea de Farmacie, a beneficiat de un schimb de experiență și a învățat patru luni în România.

Cristina a plecat la Craiova, pentru un schimb de experiență în cadrul programului Erasmus+. A aflat despre oportunitate în luna decembrie a anului trecut. În cel mult două săptămâni a strâns documentele necesare și a aplicat. Două luni mai târziu a aflat rezultatul pozitiv – va învăța patru luni la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova.



„Pentru studenții de la specialitatea noastră nu prea au fost astfel de oportunități. Din câte știu, este pentru prima dată când Erasmus+ a oferit această șansă și pentru noi. În Craiova m-am simțit bine și am avut parte de colegi tare buni, care m-au ajutat să mă integrez”, mărturisește tânăra.



„În Craiova, îmi începeam programul la ora 6:00. Luam micul dejun și plecam spre Universitate, la pas. Îmi plăcea să traversez orașul pe jos, în special în zona centrală, unde este chiar frumos. Admiram oamenii de dimineață: dacă se grăbesc sau merg încet, dacă iau transportul public sau se duc la muncă ca mine, pe jos. Apoi, toată ziua o petreceam la Universitate, uneori chiar și până la ora 18:00”, spune Cristina. Ea confirmă că patru luni sunt suficiente pentru mari schimbări. Acolo a învățat să se implice în activități extracurriculare. Ea a fost selectată în Corul Universității și s-a bucurat și de această experiență.


Îți mai recomandăm:

"In mediul universitar, romanii sunt foarte apreciati datorita profesionalismului si personalitatilor puternice de care dau dovada. Coordonatorul meu de doctorat, domnul profesor Michael Martinek preda in fiecare an cursuri la Masterul de Drept Privat al Facultatii de Drept din Craiova si de fiecare data este impresionat de perseverenta romanilor si de frumusetile Romaniei”, sustine Lavinia. Citește mai mult

* * *

Acum te întrebi la ce mă refer în titlu. Eu mă refer la nopțile albe dinaintea predării unui proiect. Mai demult credeam că nimeni nu face asta, că nu aș putea să lucrez noaptea, dar studenția m-a convins că atunci când trebuie să fii productiv. Învață acum cum să înveți!


Creierul – servicii de mentenanţă


Publicat în Tophabits.ro
Creierul nostru este într-o continuă schimbare însă depinde de noi dacă acea schimbare va fi una bună sau va duce spre declin.

Fitness mintal - Practicarea in mod regulat a unor activități variate (cititul, călătoritul, participarea la evenimente culturale) duce la mărirea rezultatelor în testele de IQ.

Somnul – salvarea memoriei. În timpul somnului, informaţia ce a fost acumultă de-a lungul zilei va fi “retipărită” pentru a ajunge în memoria de lungă durată.

Nu vă infometaţi! Creierul foloseşte 20-30% din caloriile organismului, fără glucoză neuronii mor.


Îți mai recomandăm:

Creierul are necesități specifice în momentele de efort cognitiv intens și prelungit. Pentru nevoi punctuale și pe termen scurt se pot consuma suplimente alimentare de la farmacie dar acestea nu reprezintă o opțiune pe termen lung și desigur nu se compară cu alimentele sănătoase consumate în stare naturală. Citește mai mult

* * *

Fii pregătit fizic! Cu unele variații, în funcție de vârstă și de programul școlar, somnul de noapte ar trebui să aibă loc între orele 22:00 – 08:00. Învață acum cum să înveți!


Stiloul este mai eficient decât calculatorul când este vorba de memorarea notiţelor, arată un studiu menţionat de 24heures.ch. Cercetătorii consideră că elevii şi studenţii scriu mai repede pe laptop, dar mai puţin inteligent.

Notiţele scrise la calculator, metodă mai rapidă decât scrisul de mână, nu facilitează o bună înţelegere a cursurilor. În schimb, scrisul de mână al notiţelor permite trierea lor mentală şi, prin urmare, păstrarea mai bună a informaţiilor importante.




Îți mai recomandăm:

Scrierea la tastatura este rapida. Scrisul de mana este lenta. Insa tocmai de aceea scrisul de mana este mai bun atunci cand este vorba despre invatare. Citește mai mult

* * *

Dupa ce am stabilit cum sa te organizezi si care este ora la care trebuie sa te trezesti dimineata, dar mai ales la ce ora sa fii in pat, pentru ca si maine este o noua zi de invatat, acum trecem la procedura efectiva de lucru, respectiv: notitele. Învață acum cum să înveți!


Citește mai departe