Pornim radioul...
SMART FACTS » Absolventi celebri
 

Primul român care a studiat Medicina la Cambridge 

Publicat în Viitorulromaniei.ro

Mihai Bica are 22 de ani. El este primul român care a studiat Medicina la Universitatea Cambridge, iar acum profesează în spitalele din Marea Britanie.

Despre alegerea medicinei spune că a fost o intuiție, nu o dorință din copilărie. Când era în clasa a X-a și-a pus prima dată problema de a studia Medicina la facultate.

A dat admiterea la Cambridge în clasa a X-a și a intrat la Christ’s College. Acum își alege specializarea și spune că îl atrage foarte mult transplantul. Recent a asistat și la prima sa operație de transplant de inimă și a fost de-a dreptul fascinat de ce poate face medicina.

Mihai mai spune că în cazul lui, încă empatizează foarte mult cu pacienții și că nici cei mai cinici medici nu își pierd vreodată empatia față de pacienți. Umanitatea trebuie să fie prima trăsătură a caracterului unui medic, după părerea lui.

Îți mai recomandăm:

Are la activ peste 7000 de operaţii pe cord deschis, peste 3000 de operaţii pe cord închis şi vase şi peste 40 de transplante de cord efectuate atât în România cât şi în Statele Unite ale Americii. Citește mai mult

* * *

Sunt mai multe lucruri pe care tinerii pot sa le faca pentru a reduce stresul din perioada examenelor. In primul rand, ei nu trebuie sa-si nege sentimentele pe care le traiesc acum. Învață acum cum să înveți!


Strategii pentru o memorie brici


Publicat în Ziare.com

1. Asocierea unui cuvant cu o imagine

De preferat ar fi sa iti alegi imagini iesite din comun pentru a-ti ramane mai usor in minte.

 

2. Fragmentarea

Un sir mai lung de cifre poate fi memorat mai usor si cu mai multa acuratete daca este fragmentat. Bucatile mai mici sunt mai usor de tinut minte decat un sir de cifre interminabil.

 

3. Crearea unor personalitati pentru numere

Aceasta tehnica era folosita de marele fizician Albert Einstein. El asocia celor zece cifre cate o personalitate, reusind astfel sa-si aminteasca siruri lungi de cifre (spre exemplu, saptele era un barbat cu mustata).


Îți mai recomandăm:

Asocierea - Crearea unor asocieri intre ceva ce vrei sa-ti amintesti si o imagine care are legatura cu acel ceva te poate ajuta sa nu mai uiti, mai ales atunci cand ai mai multe lucruri de tinut minte. Citește mai mult

* * *

Primul lucru: gestionează-ţi eficient timpul. OK, ai cursurile, ai un anumit număr de zile pentru învăţat; ce faci? Fă-ţi un plan de bătaie, un program de învăţat. Învață acum cum să înveți!


Sesiune fără stresiune


Publicat în StudentIQ.ro

Dacă vrei să faci față mai ușor sesiunii și să fii în formă maximă la examene, susține-ți creierul și oferă-i un impuls de energie cu MemoPlus.

Special conceput pentru elevi și studenți, MemoPlus este benefic în procesul de învățare deoarece te ajută să te concentrezi, să memorezi și să înveți mai ușor datorită substanțelor active, precum Ginkgo biloba, cafeină, vitamina B6 și Magneziu.

Este un produs ce respectă standardele GMP (standardul GMP înseamnă că a fost verificat și îndeplinește toate normele calității, de la ingrediente la înregistrarea produsului) - adică nu trebuie să-ți faci griji că ar avea efecte adverse, bineînțeles, atât timp cât respecți doza recomandată de o singură capsulă pe zi.

Pentru cei mai activi, există MemoPlus Energizer - îmbogățit cu taurină (un aminoacid esențial care se regăsește în mod natural în creier, mușchi, inimă și sânge). În perioadele de stres sau efort fizic intens se elimină cantități mari de taurină, produsul fiind recomandat mai ales băieților care, pe lângă efortul intelectual, desfășoară și activități fizice solicitante, precum mersul la sală sau sporturi de performanță.

Anul acesta MemoPlus este invitat la sărbătoarea aniversară de 20 de ani de activitate Walmark – liderul regional în categoria suplimentelor alimentare sub a cărui umbrelă se află MemoPlus. Mesajul central al petrecerii este „de 20 de ani, Walmark te ajută să devii cea mai bună versiune a ta”.


Îți mai recomandăm:

Memoria este un muschi si trebuie antrenata. . . distractiv!!! Joaca acum PAIRS University si incearca sa identifici corect cele 15 perechi de imagini de la fiecare nivel. Citește mai mult

* * *

Vreau să vă vorbesc puțin despre importanța admiterii, despre importanța unei baze solide cu care oricine ar trebui să înceapă o asemenea facultate. Învață acum cum să înveți!


Citește mai departe