Pornim radioul...
SMART FACTS » Profesori celebri
 
De aproape un an documentez programul Teach for Romania (TfR), care plasează pentru doi ani tineri bine pregătiţi (cu experienţă profesională diversă sau recent absolvenţi) în școli din comunităţi dezavantajate, izolate sau din zone rurale, acolo unde profesorii nu se înghesuie.

Anul acesta, 18 profesori și învăţători au predat în 15 astfel de școli din șapte judeţe, unui număr de aproape 2.600 de copii.

Din toamnă organizaţia speră să poată plasa încă 30 de profesori în judeţele în care e deja prezentă, dar și în judeţe noi din sudul și estul ţării. Școlile în care merg nu sunt cele care dau olimpicii internaţionali, ci acelea care ridică cifra abandonului școlar (17,4% în România, faţă de 12,8% media UE) și scad rata promovării la BAC (doar 60% în 2014).

Dacă noi am terminat școala sau am găsit o soluţie pentru educaţia copiilor noștri, nu putem ignora valurile de tineri care părăsesc școala, fie absolvind cursuri irelevante în viaţa de zi cu zi, fie abandonând pur și simplu. Pentru că ei sunt România de peste 20 de ani.

Îți mai recomandăm:

Alexandra Marşavela este învăţător şi asistent la un centru destinat persoanelor de etnie romă. Mai mult, Alexandra este și proaspătă studentă la Universitatea "Transilvania" din Brașov. Citește mai mult

* * *

“Studenții învață haotic” este concluzia Universității din Washington. Psihologii au ajuns la concluzia că studenții care se pregătesc pentru examene recitind cursurile și materia nu învață aproape deloc. Învață acum cum să înveți!


Zece moduri de a îmbunătăți memoria


Publicat în Instilulmeu.ro
Memoria este un instrument foarte puternic, dar devine inutilizabil cand nu este antrenat pentru o perioada mai lunga de timp.

Citeste o carte buna - In timpul lecturii, creierul se forteaza de a memora informatii despre caracterul si sentimentele eroilor la fel si diferite evenimente. Lectura imbunatateste memoria, dezvolta intelectul si vocabularul.

Scapa de rutina - Antrenati-va comportamentul neobisnuit,fiti spontan si imprevizibil . De exemplu, incercati sa invatati sa scrieti cu mana stanga.


Îți mai recomandăm:

O memorie buna depinde in special de sanatatea si de vitalitatea creierului. Exista foarte multe lucruri pe care le-ai putea face pentru imbunatatirea memoriei, fie ca inveti pentru un examen, ai inceput sa studiezi o noua limba straina sau pur si simplu vrei sa-ti antrenezi gandirea pentru a o mentine in forma. Citește mai mult

* * *

Dacă vrei să faci față mai ușor sesiunii și să fii în formă maximă la examene, susține-ți creierul și oferă-i un impuls de energie cu MemoPlus. Învață acum cum să înveți!


Alimente pentru o memorie bună


Publicat în Clicksanatate.ro

Iată o serie de alimente recomandate pentru o memorie bună!

Nuci - Alături de alunele de pădure, fistic, alune sau seminţe de floarea-sorealui, acestea trebuie consumate în stare crudă pentru a beneficia de toate calităţile lor nutriţionale.

Avocado - Include-l în dietă și te va ajuta să ai o memorie mai bună, dar și o capacitate de concentrare mai mare.

Fructele de pădure - Acestea conţin o cantitate însemnată de antioxidanţi, care ajută la înlăturarea stresului şi la sporirea capacitaţii de concentrare şi învăţare.


Îți mai recomandăm:

Inteligenta, in general, are legatura cu meniul tau zilnic. Argumente in plus sunt toate alimentele inteligentei, care ajuta toate functiile cognitive, memoria si capacitatea de concentrare. Citește mai mult

* * *

Viața de student e frumoasă, însă nu e scutită de perioade mai dificile. Orice provocare, însă, e o oportunitate de dezvoltare. Dincolo de informațiile pe care le asimilezi pentru cursuri și examene în sine, în perioada sesiunii îți vei însuși și alte abilități, foarte importante pe termen lung. Învață acum cum să înveți!


Citește mai departe