Pornim radioul...
ÎNVEȚI » Noaptea Muzeelor
 
Peste 37.000 de ieşeni au vizitat muzeele care şi-au deschis gratuit porţile, alăturându-se astfel unei manifestări organizate la nivel european.

Un număr record de vizitatori au atras Muzeele Unirii, "M. Kogălniceanu", "Poni-Cernătescu", Viei şi Vinului din Hârlău şi Palatul "Al.I. Cuza" de la Ruginoasa, din cadrul Complexului Naţional "Moldova". "Suntem pe locul I în România. Au fost vizitatori într-un număr mult mai mare decât anul trecut, cu aproape 5000 mai mulţi", a comentat directorul Complexului Naţional "Moldova".

Îți mai recomandăm:

Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a noua ediţie. Evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Citește mai mult

* * *

Impartirea perioadelor de timp dedicate studiului in intervale mai scurte se pare ca ar functiona mai bine decat un maraton de invatare. Asimilarea informatiei in ultima clipa ar putea ajuta la trecerea unui examen, de pilda, insa nu este o metoda potrivita pentru cei care doresc sa retina informatiile pe termen lung. Învață acum cum să înveți!


Specialiştii recomandă şase alimente care îmbunătăţesc memoria şi capacitatea de concentrare. Patricia Bannan, autoarea cărţii "Eat Right when Time is Tight", spune că soluţia stă în alimentarea organismului cu mâncăruri care conţin nutrienţi precum fibre şi acizi graşi esenţiali, informează "Huffington Post".

Avocado este bogat în grăsimi monosaturate, care facilitează comunicarea între celulele creierului. "Grăsimile monosaturate asigură că inima şi creierul primesc sângele de care au nevoie pentru a funcţiona la capacitatea sa maximă", declară Bannan.


Îți mai recomandăm:

Ginseng, peste, fructe de padure sau cofeina? Care dintre suplimente nutritive ori alimente pot creste nivelul de concentrare, imbunatatesc memoria, atentia si stimuleaza functionarea creierului? Nu exista nici o indoiala ca pe masura ce o persoana inainteaza in varsta, corpul sau imbatraneste. Citește mai mult

* * *

Studenții care își iau notițe folosind laptopul țin minte mai puține informații și înțeleg mai superficial lecțiile, în comparație cu cei care își scriu de mână notele de curs, arată un studiu recent citat de Science American. Învață acum cum să înveți!


Cum ne îmbunătățim memoria?


Publicat în Iqool.ro
În anii de studenție, memoria este cea mai importantă armă pe care o putem deține.

Exercițiile fizice Acestea sporesc oxigenarea creierului, ajută la secretarea unor substanțe chimice în creier, care îi protejează acestuia celulele și reduc riscurile unor boli care ar afecta memoria.

Odihnindu-ne suficient - Timpul optim de dormit pe noapte este undeva între șapte și opt ore. Dacă dormim mai puțin, riscăm să ne fie compromise creativitatea sau gândirea.

Prin antrenarea creierului - Jocurile sudoku, puzzle-urile, integramele, șahul, citirea unui ziar sunt câteva dintre metodele la care putem apela.

Îți mai recomandăm:

O memorie buna depinde in special de sanatatea si de vitalitatea creierului. Exista foarte multe lucruri pe care le-ai putea face pentru imbunatatirea memoriei, fie ca inveti pentru un examen, ai inceput sa studiezi o noua limba straina sau pur si simplu vrei sa-ti antrenezi gandirea pentru a o mentine in forma. Citește mai mult

* * *

Petrecem aproape o treime din viata dormind si cu toate astea multi dintre noi neglijeaza importanta pe care somnul o are atat pentru bunastarea fizica, cat si pentru cea psihica. Învață acum cum să înveți!


Citește mai departe