Pornim radioul...

Medicina, pasaport pentru Occident 

Publicat în Adevarul

Medicina devine din ce în ce mai atrăgătoare pentru tineri, fiindcă le asigură un loc de muncă sigur oriunde în lume. Astfel că, an de an, concurenţa la universităţile de medicină şi farmacie este tot mai mare, iar dacă judecăm după prezenţa de la simulările de anul acesta, concurenţa la examenele de admitere care vor avea loc spre finele lunii va fi mai mare decât anul trecut, susţin rectorii.

Deşi facultăţile de medicină din România scot specialişti de top, devenind astfel un magnet şi pentru studenţii străini, ţara noastră îi pierde pe cei mai mulţi dintre ei din cauza salariilor foarte mici, care nu le permit să trăiască decent de pe urma muncii lor.


Îți mai recomandăm:

Admiterea la universitatile de medicina si farmacie din tara s-a incheiat. Taxele pentru cei care nu au reusit sa prinda un loc la buget sunt considerabile, la fel de mari ca cele de anul trecut. Citește mai mult

* * *

Cercetările au demonstrat faptul că vocabularul este cel mai potrivit instrument pentru definirea competenţelor şi a succeselor la examene, potrivit experţilor citaţi de publicaţia "The Telegraph". Învață acum cum să înveți!


Notițele, instrumentul tău din sesiune!


Publicat în StudentIQ.ro

Dupa ce am stabilit cum sa te organizezi si care este ora la care trebuie sa te trezesti dimineata, dar mai ales la ce ora sa fii in pat, pentru ca si maine este o noua zi de invatat, acum trecem la procedura efectiva de lucru, respectiv: notitele.

  • Foloseste cardurile, notitele sau post-it-urile deoarece iti testeaza atat abilitatea de a recunoaste informatiile importante, cat si abilitatea de a le retine. Aceasta metoda este ideala in cazul definitiilor, a formulelor sau a listelor.

 

  • In cazul in care inveti pentru materii precum matematica, statistica, filosofie este esential sa faci un rezumat al cursurilor care sa contina partile esentiale (definitii, formule, scheme, clasificari) si pe care sa le subliniezi cu un marker colorat.

 

  • Scrie intrebarea la subiectul care te intereseaza pe una dintre fetele foii de hartie (sau bucatii de carton), iar raspunsul pe cealalta parte. Aceasta este o metoda perfecta de memorare pentru studentii care invata pe fuga sau care au de invatat un volum urias de materie si care necesita recapitulare.

 

  • Organizarea si revizuirea notitelor este importanta inainte de a merge la culcare. In acest fel, subconstientul tau va acumula mai multe idei, pe care le va depozita proaspete in memorie, pentru a doua zi.

 

  • La cea de-a doua lectura, subliniaza sau scrie pe o foaie ideile principale ale textului, fara sa dai importanta detaliilor. Mai intai incearca sa reproduci din minte materialul de invatat, si abia apoi reciteste-l.


Studenti, masteranzi, doctoranzi sau absolventi, fiecare dintre voi a testat macar odata acesta modalitate de a invata in sesiune, v-ati notat si ati subliniat. Pentru cei care sunt la prima sesiune, incercati aceasta modalitate de a invata. Veti avea Succes!


Îți mai recomandăm:

Dupa ce am stabilit cum sa te organizezi (Link art. despre organizare) si care este ora la care trebuie sa te trezesti dimineata, dar mai ales la ce ora sa fi in pat, pentru ca si maine este o noua zi de invatat, acum trecem la procedura efectiva de lucru, respectiv: notitele. Citește mai mult

* * *

Primul lucru: fă curat în camera ta! Ai putea fi tentat să îţi faci curat în cameră ori la două dimineaţa, când tu ar trebui să te odineşti, ori atunci când trebuie să înveţi. Învață acum cum să înveți!


Ar trebui să știi că activitatea fizică este cea mai indicată soluție pentru depășirea stresului de orice fel. Dacă faci sport în mod constant, nici nu vei simți când a trecut sesiunea.

În perioada sesiunii meniul ar trebui să includă obligatoriu multe fructe și legume. Acestea produc detoxifierea organismului și, implicit, limpezirea gândirii.

Hidratarea trebuie făcută corect. Elimină sucurile carbogazoase, energizantele și cafeaua în exces. Consumă apă și cât mai multe ceaiuri.

Îți mai recomandăm:

Un ciclu normal de asimilare a informatiilor trebuie sa fie alcatuit din opt ore de somn, opt ore loisir - adica timp liber, relaxare - si opt ore de studiu. Citește mai mult

* * *

Primul lucru: gestionează-ţi eficient timpul. OK, ai cursurile, ai un anumit număr de zile pentru învăţat; ce faci? Fă-ţi un plan de bătaie, un program de învăţat. Învață acum cum să înveți!