Pornim radioul...
PLAGIAT » Uni București
 

Speriate de piaţa neagră a licenţelor şi sătule să dea zeci de mii de euro pe softuri antiplagiat, facultăţile au început să renunţe la lucrările de licenţă de la finalul studiilor.

Prima este Facultatea de Drept de la Universitatea din Bucureşti, unde studenţii vor rămâne, chiar din această vară, doar cu examenul grilă. Însă atât reprezentanţii altor universităţi, cât şi cei ai studenţilor cred că aceasta poate duce la scăderea calităţii învăţământului superior.

„Deschideţi internetul şi veţi găsi de vânzare lucrare de diplomă. Nu doar la Drept, la toate facultăţile. Un fenomen pe care nu avem cum să îl controlăm”, a spus decanul Facultății de Drept, Flavius Baias.

Acesta este principalul motiv pentru care Facultatea de Drept a decis să renunţe la lucrarea de licenţă.

„Nu se justifică să achiziţionăm un soft pentru lucrările de diplomă care costă câteva zeci de mii de euro şi apoi alimentarea lui cu baze de date pentru a verifica daca lucrurile sunt plagiate sau nu, Nu avem cum să controlăm fenomenul scrierii de către altă persoană”, a adăugat decanul Facultății de Drept.

La Facultatea de Drept, schimbarea se face chiar de anul acesta.


Îți mai recomandăm:

Pe parcursul vietii de student esti pus in situatia de a plati multe taxe: de incriere la examenul de admitere („de procesare de dosar”), de inmatriculare in anul I, dupa afisarea rezultatelor pozitive la admitere, regia de camin, taxa de reexaminare (daca vrei sa sustii un examen de marire), taxa de internet – pentru a beneficia de acest serviciu in camerele de camin, taxa de eliberare adeverinte medicale, taxa la biblioteca etc. Citește mai mult

* * *

Cand vine vorba de un examen, trebuie sa luam in seama doua aspecte. Pregatirea tehnica sau academica este unul dintre ele. Daca invatam cu rigurozitate, vom avea increderea necesara pentru a infrange anxietatea dinaintea examenelor. Învață acum cum să înveți!


Agenda este inutila pentru ca uiti sa o consulti pentru indeplinirea sarcinilor zilnice de lucru? Poate ca este timpul sa urmezi un tratament natural pentru imbunatatirea memoriei.

Complexul de vitamine B face minuni pentru memoria ta. Acidul folic are acelasi efect, iar vitamina C te revitalizeaza si iti vei duce la bun sfarsit sarcinile zilnice de lucru.

Toate vitaminele si mineralele benefice pentru imbunatatirea memoriei le vei prelua din fructe si legume. Pepenele galben, capsunele, citricele, pastaile, spanacul si salata nu vor lipsi din frigiderul uitucilor.

Îți mai recomandăm:

Metodele contemporane de dezvoltarea a capacităţii de memorare sunt din ce în ce mai inventive.  Exerciţii fizice zilnice îţi pun sângele în mişcare și stimulează memoria pe termen scurt şi lung. Citește mai mult

* * *

Nimic mai simplu sa punem memoria la lucru sustin specialistii. Iata cateva trucuri. Studiile arata ca dintr-un material de invatat cel mai bine se retine ceea ce este la inceput si la sfrasit. Învață acum cum să înveți!


Stiloul este mai eficient decât calculatorul când este vorba de memorarea notiţelor, arată un studiu menţionat de 24heures.ch. Cercetătorii consideră că elevii şi studenţii scriu mai repede pe laptop, dar mai puţin inteligent.

Notiţele scrise la calculator, metodă mai rapidă decât scrisul de mână, nu facilitează o bună înţelegere a cursurilor. În schimb, scrisul de mână al notiţelor permite trierea lor mentală şi, prin urmare, păstrarea mai bună a informaţiilor importante.




Îți mai recomandăm:

Scrierea la tastatura este rapida. Scrisul de mana este lenta. Insa tocmai de aceea scrisul de mana este mai bun atunci cand este vorba despre invatare. Citește mai mult

* * *

Vă mulțumesc pentru prezența impresionantă și pentru entuziasmul pe care le-ați avut la prima lecție de matematică pentru pregătirea admiterii în Universitatea Politehnica din București. Învață acum cum să înveți!


Citește mai departe