Organizatia Studentilor din Universitatea de Vest Timisoara
(OSUT Timisoara)

Organizatia Studentilor din Universitatea de Vest din Timisoara (OSUT) este singura organizatie sindical-studenteasca din Universitatea de Vest, cu o traditie de peste 22 de ani, fiind cea mai reprezentativa organizatie din U.V.T.

Scopul nostru este de a reprezenta interesele comune ale studentilor si de a stimula participarea acestora la actul educational, la viata sociala, economica si culturala. OSUT reprezinta un mediu asociativ de tineret, mediu in care studentii au posibilitatea de a se exprima liber si de a-si dezvolta aptitudinile si abilitatile personale si profesionale.

BOARD

CONTACT

Universitatea de Vest, etaj II, cam. 247, Timisoara, email

OSUT TIMISOARA » OSUT Timisoara
 

West Summer University cheamă 200 de elevi din România și din Republica Moldova să experimenteze viața de student în Timișoara, în perioada 22 iulie-5 august 2015. Proiect marca OSUT, ajuns la a 5-a ediție și premiat ca cel mai bun proiect pentru elevi în domeniul educației în 2014, WSU este în ultimele 10 zile de înscrieri, garantând apoi o experiență cât mai aproape de realitate a vieții de student al uneia dintre cele 11 facultăți ale Universității de Vest din Timișoara.

Aceștia au ocazia să experimenteze viața de student prin participarea la cursuri, simțind emoțiile primului examen și, de asemenea, locuind într-un cămin universitar. În plus, pot vizita Campusul Universitar și orașul Timișoara, care este un important centru istoric, fiind renumit și pentru numeroasele parcuri și grădini publice.

Desemnat „Proiectul de voluntariat al anului 2014” în domeniul educației, în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor ,proiectul exploatează atât partea formală a studenției, reprezentată de urmarea unor cursuri susținute de profesorii și doctoranzii facultății alese de participant, cât și partea non-formală, materializată prin sesiuni de informare, traininguri, activități de socializare, ateliere de creație, competiții, turul orașului, activități ce vor transforma cele 15 zile într-o perioadă de neuitat. Pentru ca experiența de student să fie completă, participanții vor locui pe tot parcursul proiectului într-un cămin din Complexul Studențesc.

WSU vine atât în ajutorul elevilor dezorientați cu privire la alegerea facultății și domeniului în care se vor specializa, cât și a celor care și-au conturat planurile de viitor și doresc confirmarea alegerii făcute. Astfel, simpla înscriere pe site www.wsu.osut.ro face posibilă perceperea cât mai aproape de realitate a vieții de student și permite absolvenților de clasa a XI-a să facă o alegere responsabilă pentru viitorul lor.

„Este cunoscut faptul că din ce în ce mai puțini tineri aleg să urmeze studii superioare și este alarmant în ce ritm crește rata abandonului universitar datorită deciziilor luate în necunoștință de cauză. Prin elaborarea acestui proiect dorim să simulăm viața de student cât mai aproape de realitate pentru 200 de elevi, posibil fiind ca aceștia chiar să ne devină colegi. Explorăm toate ariile educației și plănuim atât activități formale, în cadrul universitar, cât și activități nonformale pentru ca aceștia să obțină o perspectivă cât mai largă a ceea ce înseamnă studenție. Personal, garantez pentru acest proiect fiindcă am trecut și prin experiența de participant, și prin cea de voluntar în ultimii doi ani. Mai aproape de studenție de atât nu se poate.” Larisa Dumitroaea, coordonatoare WSU.

Acest articol este un rezumat. Citește articolul complet  Publicat în wsu.osut.ro. Sunteți autorul articolului? Credit foto Facebook


Îți mai recomandăm:

Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT) a desfășurat în perioada 23 iulie-6 august a patra ediție a proiectului West Summer University, proiect de care au beneficiat 180 de elevi din 28 de județe ale României și din Republica Moldova. Citește mai mult

* * *

Fiecare dintre noi are capacitatea de a invata in diferite moduri. De multe ori pe parcursul vietii am obsesrvat ca asimilam informatii noi fie prin participare activa, fie prin ascultare, fie prin privire. Învață acum cum să înveți!


BEST Iasi te invita la JobShop


Publicat în Dantalmaciu.wordpress.com
Evenimentul National de Cariera JobShop isi propune sa ofere posibilitatea studentilor din cadrul Universitatii Tehnice "Gheorghe Asachi" si nu numai sa isi dezvolte abilitatile deja dobandite, sa le ofere instruire si consiliere in aria profesionala.

Evenimentul cuprinde activitati care au ca scop extinderea viziunii de ansamblu a studentilor despre campul profesional. Detalii despre JobShop online.


Îți mai recomandăm:

In perioada 2-7 aprilie 2012, BEST Iasi in colaborare cu Universitatea Tehnica Gh. Asachi, organizeaza cea de-a XII-a editie a Evenimentului National de Cariera JobShop. Citește mai mult

* * *

Sunt câteva elemente care te pot ajuta să te motivezi în sesiunea de examene. În primul rând nu te descuraja singur.  Propune-ţi să fii mai organizat şi să îţi fie clar tot ceea ce ai de făcut sau de învăţat şi atunci  haosul din mintea ta se transformă în ordine. Învață acum cum să înveți!


ASLS împreună cu ASF te invită la cel mai important eveniment al toamnei, adică Balul Bobocilor 2015, care va avea loc la data de 12 noiembrie de la ora 21:00 în Club One.

Alătură-te albăstreilor şi colegilor de la fizică pentru a te bucura de o noapte pe cinste împreună cu noii tăi colegi. Guess Who ne-a asigurat că se va ocupa de atmosferă, iar petrecerea se anunţă a fi plină de surprize.

Pentru a participa la eveniment, te aşteptăm să îţi cumperi biletele de la infodesk-ul din Edgar Quinet începând cu data de 20 octombrie, în intervalul orar 10:00-16:00. Preţul unui bilet este de 23 RON.


Pentru rezervari mese, sună la 0732 017 944, 0751 948 730 (FLLS) sau 0720 842 042, 0763 749 273 (FF-UB).

ASLS Romania și Asociatia Studentilor Fizicieni sunt alături de cei implicați în tragedia ce a avut loc în Club Colectiv. Tot profitul obţinut în urma vânzărilor va vi donat celor care au fost afectaţi în urma acestui eveniment.

Ultra VIP – 250 RON
VIP – 200 RON
Normal – 170 RON

Pachete:
2 bilete ▶ 40 de lei
5 bilete ▶ +1 invitație
Masă+10 bilete ▶ invitație dublă


Îți mai recomandăm:

Studentule…fii pe faza! Se apropie cel mai important eveniment studentesc al toamnei, Balul Bobocilor UTCN 2012. Evenimentul va avea loc joi, 8 Noiembrie 2012 Ora 19:00, la Casa de Cultura a Studentilor unde se va desfasura spectacolul de Miss si Mister Boboc, iar apoi petrecerea se va continua in Club Bamboo. Citește mai mult

* * *

Kato Lomb este o traducatoare profesionista din Ungaria, care stapaneste 16 limbi. Pentru persoanele care invata o limba straina sau mai multe, ea a scris 10 reguli de aur. Învață acum cum să înveți!


Citește mai departe