Organizatia Studentilor din Universitatea de Vest Timisoara
(OSUT Timisoara)

Organizatia Studentilor din Universitatea de Vest din Timisoara (OSUT) este singura organizatie sindical-studenteasca din Universitatea de Vest, cu o traditie de peste 22 de ani, fiind cea mai reprezentativa organizatie din U.V.T.

Scopul nostru este de a reprezenta interesele comune ale studentilor si de a stimula participarea acestora la actul educational, la viata sociala, economica si culturala. OSUT reprezinta un mediu asociativ de tineret, mediu in care studentii au posibilitatea de a se exprima liber si de a-si dezvolta aptitudinile si abilitatile personale si profesionale.

BOARD

CONTACT

Universitatea de Vest, etaj II, cam. 247, Timisoara, email

OSUT TIMISOARA » LSAC Bucuresti
 

LAN Party National Edition este una dintre cele mai mari competiţii, destinată tuturor studenţilor pasionaţi de tehnologie şi de jocuri video. Cei mai buni concurenți din țară își vor demonstra calitățile de gameri în campionatele de League of Legends 5v5, Defense of the Ancients 2 5v5, FIFA18 şi OVERWATCH 6v6 în cadrul etapei naționale a competiției, care va avea loc în Facultatea de Automatică și Calculatoare din București, în data de 28 aprilie.



Înscrierile pentru competiția de OVERWATCH 6v6, destinată tuturor studenților, vor avea loc în perioada 9-22 aprilie, pe site-ul evenimentului.

Etapa locală a celei de-a 14-a ediții de LAN Party s-a desfășurat în zilele de 16-17 martie, iar cea naţională va reuni câştigătorii competiţiilor locale din 10 centre universitare din ţară: București, Timișoara, Târgu Mureș, Târgu Jiu, Cluj, Craiova, Ploieşti, Petroşani, Bacău și Iași.



Jocurile prezente la faza locală au fost: LOL 1v1 și 5v5, DOTA2 1v1 și 5v5, CS:GO 5v5, FIFA18, HearthStone și Mortal Kombat XL, iar toți cei prezenți s-au putut bucura de competiții extra pe XBOX ONE și PlayStation 4, precum FIFA18, Just Dance sau Mortal Kombat XL, care le-au adus și diverse premii câștigătorilor.

De asemenea, participanții au putut imortaliza câteva momente memorabile de la eveniment prin intermediul Photo Booth-ului celor de la Photosnacks, dar și să își creeze amintiri inedite folosind Gifoteca adusă de Parti Pipal. Cei mai curajoși dintre ei au încercat și jocul de realitate virtuală (VR), prezent la eveniment datorită tot celor de la Parti Pipal. Numărul participanților din acest an a fost peste așteptările noastre, iar cu cei mai buni dintre ei ne vom revedea în data de 28 aprilie, când se vor întrece pe ei înșiși în încercarea lor de a câștiga premiile puse la bătaie. Dorim să le mulțumim pe această cale și sponsorilor noștri din acest an: Trust Gaming, Tt E-Sports, FSP, Creative, IDM e-sports, Ventum Games, EEU Software, Mystery Rooms Escape, Serioux, Ubisoft, PC Garage, Redragon şi Bruno Overclocking, fără ajutorul cărora evenimentul nu s-ar fi putut ridica la nivelul așteptărilor participanților.

După cum am menționat mai sus, LAN Party nu este destinat doar celor care pot concura într-unul dintre jocurile enumerate anterior, ci tuturor celor care vor să petreacă un weekend plin de distracție și voie bună alături de noi. Competițiile pe XBOX ONE și PlayStation4 sunt pregătite pentru oricine alege să ia parte la eveniment.



Evenimentul care aduce în acelaşi loc studenţii din toată ţara este organizat de către Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare București (LSAC), organizație studențească apolitică, non-guvernamentală și non-profit, care își propune să asigure studenţilor o educație complementară celei oferite în cadrul facultății prin aplicații practice și contact direct cu mediul în care aceștia vor activa ca viitori specialiști.

Pentru a fi la curent cu ultimele noutați despre LAN Party, stați cu ochii pe pagina de facebook a evenimentului. Vă așteptăm în număr cât mai mare!

Let the battles begin!


Îți mai recomandăm:

LAN Party National Edition vizează realizarea unei căi de comunicare între studenții pasionați de tehnologie și de jocurile pe calculator, precum și testarea abilităților competiționale ale acestora. Citește mai mult

* * *

Psihologul Daniel David a punctat cateva elemente esentiale pentru stapanirea emotiilor inainte de examene. 1. (Oricat de banal ar suna) Pregateste-te pentru examen. Învață acum cum să înveți!


Inlocuim clasicele cursuri cu dezbateri pe tema ultimelor curente în diplomație și workshop-uri care ne vor introduce treptat în arta negocierilor diplomatice.

Școala de Vară a Asciației Tineretul ONU din România se desfășoara în perioada 25-31 iulie 2013, în București, în instituții precum Ministerul Afacerilor Externe și Facultatea de Drept a Universității din București.  Incercam astfel sa pastram un cadru formal pentru activitățile pe care le-am pregătit și sa trezim în fiecare participant pasiunea pentru diplomație la nivelul cel mai înalt.


Îți mai recomandăm:

Directorul executiv al Institului de Diplomatie Culturala din Berlin, Mark Donfried, a fost prezent in Romania, la invitatia Facultatii de Studii Europene si a Institutului de Cercetari Europene, de la Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca. Citește mai mult

* * *

Strângerea pumnului drept, în mod repetat, stimulează memoria şi poate să îi ajute pe oameni să reţină mai uşor anumite informaţii, afirmă cercetătorii americani. Învață acum cum să înveți!


Societatea Studenților în Medicină din București și Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București în parteneriat cu Sănătatea Media Group organizează în perioada 19 - 22 martie 2015 Congresul Național pentru Studenți și Tineri Medici (CNSTM) ajuns la ediția aniversară cu numărul XVIII.

Pe lângă aportul de înaltă calitate adus de lucrările științifice, congresul oferă conferințe și workshop-uri, reunind în diversitate domeniile de interes ale participanților, din care aceștia pot alege.

Îți mai recomandăm:

Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti organizează în perioada 5-8 decembrie 2013, cea de-a XVII-a ediţie a Congresului pentru Studenţi şi Tineri Medici, Bucureşti. Citește mai mult

* * *

Cea mai uşoară metodă de memorare a informaţiei este fotografierea ei vizuală, aceasta fiind una dintre cele mai frecvent folosite tehnici de învăţare rapidă pentru examen. Învață acum cum să înveți!


Citește mai departe