Pornim radioul...
EVENIMENTE » FASFR
 

Ești student la Facultatea de Farmacie? Știi ce nu trebuie să ratezi vara viitoare? Colegii tăi îți dau răspunsul!

Cheia succesului în dezvoltarea ta ca viitor farmacist profesionist este practica, iar FASFR vine în sprijinul tău în fiecare an cu noi oportunități de practică în domenii variate.

Cea de-a doua parte a proiectului InterPractis, ajuns la a IV-a ediție, a adus numeroși studenți, în perioada 28 august-4 septembrie, în centre precum Cluj, Craiova, Chișinău, Sibiu și Timișoara.

 




Ești curios cum e să faci practica de vară în alt centru? Află de la participanții InterPractis!

"Pentru mine, experiența InterPractis a fost una dintre cele mai frumoase ale verii și aș recomanda oricărui student ca măcar o dată să îmbine astfel utilul cu plăcutul, într-un oraș nou și cu colegi din toate colțurile țării." – Mudrac Veronica




"Am avut ocazia să particip activ în laboratorul de analiză și control al calității medicamentului a diviziei Sandoz, din cadrul companiei Novartis, din Târgu-Mureș. Am verificat, alături de tutorele meu, dacă ceea ce era specificat în documentele medicamentului corespundea cu ce era în produsul finit, iar asta implica: teste de dizolvare, uniformitatea conținutului, dozarea substanței active și a impurităților etc. cu ajutorul aparaturii de ultimă generație" – Mandici Alexandru

Mai multe impresii găsești în acest link: http://www.fasf.ro/?page_id=948



Studenții au putut observa îndeaproape care este procesul de preparare a unui medicament, au înțeles care este rolul unui farmacist într-o farmacie de spital și au participat activ la laboratoarele de analiză și control al calității medicamentului ale unor companii.

Cu aceasta ultimă perioadă, InterPractis își închide porțile până vara viitoare, lăsând în urmă amintiri, prietenii și experiențe utile viitorilor farmaciști.

FASFR te așteaptă și pe tine să ai curajul de a lua parte la o experiență de dezvoltare profesională, dar și personală!

Acest articol este un rezumat. Citește articolul complet  Publicat în Fasf.ro. Sunteți autorul articolului? Credit foto Fasf.ro


Îți mai recomandăm:

Dacă pentru unii dintre noi învăţatul este floare la ureche, pentru alţii, reţinerea anumitor informaţii înseamnă timp pierdut şi stres. Persoanele care învaţă repede au anumite caracteristici care îi diferenţiază de ceilalţi. Învață acum cum să înveți!


How To Stay Sharp


Publicat în Popsci.com

Get The Blood Flowing - Women who walked briskly for an hour twice weekly for six months increased brain volume in the areas that control thinking and memory.

Eat Your Greens - The more leafy vegetables the subjects ate, the better they performed on learning and memory tests.

Talk To People - More social interaction was associated with less cognitive decline for people aged 50 and above. Plus, one of the major risk factors for death in the elderly is social isolation—lone­liness really can kill you.


Îți mai recomandăm:

Billionaire Bill Gates wishes that if he had one superpower, it would be the ability to read faster. Warren Buffet has claimed that he has “wasted ten years reading slowly. Citește mai mult

* * *

Dacă pentru unii dintre noi învăţatul este floare la ureche, pentru alţii, reţinerea anumitor informaţii înseamnă timp pierdut şi stres. Persoanele care învaţă repede au anumite caracteristici care îi diferenţiază de ceilalţi. Învață acum cum să înveți!


Alimente pentru o memorie bună


Publicat în Clicksanatate.ro

Iată o serie de alimente recomandate pentru o memorie bună!

Nuci - Alături de alunele de pădure, fistic, alune sau seminţe de floarea-sorealui, acestea trebuie consumate în stare crudă pentru a beneficia de toate calităţile lor nutriţionale.

Avocado - Include-l în dietă și te va ajuta să ai o memorie mai bună, dar și o capacitate de concentrare mai mare.

Fructele de pădure - Acestea conţin o cantitate însemnată de antioxidanţi, care ajută la înlăturarea stresului şi la sporirea capacitaţii de concentrare şi învăţare.


Îți mai recomandăm:

Inteligenta, in general, are legatura cu meniul tau zilnic. Argumente in plus sunt toate alimentele inteligentei, care ajuta toate functiile cognitive, memoria si capacitatea de concentrare. Citește mai mult

* * *

Dacă pentru unii dintre noi învăţatul este floare la ureche, pentru alţii, reţinerea anumitor informaţii înseamnă timp pierdut şi stres. Persoanele care învaţă repede au anumite caracteristici care îi diferenţiază de ceilalţi. Învață acum cum să înveți!


Citește mai departe