Pornim radioul...
DEZVOLTARE PERSONALĂ » Dezvoltare personala
 

La o facultate din București era un paznic care nu făcea mai nimic, că doar era paznic. Și cum stătea el așa în ghereta lui nefăcând nimic, doi părinți care tocmai își înscriseseră copilul la admitere l-au întrebat, mai direct, mai pe ocolite, dacă nu îi poate ajuta cu o pilă, că erau din provincie și își doreau mai mult ca orice să le intre fiul la facultate. Paznicul s-a gândit puțin, apoi a zis: da, am pe cineva în comisie și o să fac ce pot să vă ajut.

Povestea e cât se poate de adevărată, chiar dacă voi omite intenționat numele facultății și s-a întâmplat demult, pe când erau vreo douăzeci pe loc, știu eu un absolvent care e acum al dracului de bun, printre cei mai buni în ceea ce face și a intrat abia a treia oară.

Dar țineți minte două lucruri, le-a mai zis paznicul. Ca omul meu din comisie să știe care e lucrarea fiului dumneavoastră, ne trebuie un semn de recunoaștere. Să scrie cât mai mare și cât mai mult, ați înțeles? Și încă o chestie, io sunt om de onoare, dacă nu intră, vă dau toți banii înapoi.

În anul ăla, respectivul a intrat. Părinții i-au mulțumit paznicului, el a intrat în hibernare în ghereta lui încă un an, până la următoarele examene de admitere, când a avut mai mult de lucru. Înțelegerea era aceeași: pentru ca omul din comisie să știe unde să pună umărul, consemnul era: scris cât mai mare și cât mai mult și în caz de nereușită, banii înapoi. Paznicul s-a ținut de cuvânt. Părinții respinșilor își recuperau banii, cei ai admișilor parcă i-ar mai fi dat încă un plic de bucurie pe lângă mulțumiri.

Și deși nu s-a plâns nimeni, până la urmă l-au prins. Se cam auzise că e un paznic, om de onoare, care pune pile și vestea asta s-a dus până sus, la cineva la care nu ajungea niciun procent din încasări, că de obicei așa se întâmplă. Dar l-au prins greu, pentru că nimeni nu știa cum făcea. Nici nu lăsa urme. Metoda lui era sfidător de aproape de perfecțiune, din simplul motiv că omul ăsta găsise secretul vieții și al morții, al celor văzute, nevăzute și a orice ce vreți voi. Cum făcea? Ce făcea?


Îți mai recomandăm:

Un interviu cu Victor Rebengiuc poate fi o adevarată aventură, insă în primul rând este o poveste. O experiență în care maestrul povestește cu același farmec captivant ca și pe scenă, ilustrând parcă ideea shakesperiană că teatrul este un vis ce continuă și odată ce spectacolul s-a terminat. Citește mai mult

* * *

Totul porneste de la atitudine Antrenati-va creierul sa fie intr-o permanenta stare de curiozitate, de a dori sa intelegeti lucrurile dincolo de propria perceptie de a reflecta si extrage lectii din orice. Învață acum cum să înveți!


Muzica clasică ajută la antrenarea memoriei! Ascultarea unor compoziții muzicale clasice reușește să activeze acele gene care au legătură cu abilitățile noastre de a învăța și de a reține informații.
 
Trebuie să faci loc pentru amintiri noi!
 Atunci când nu mai avem nevoie de o anumită informație, aceasta este pusă la păstrare și sunt ținute minte din ce în ce mai puține detalii.

Informația nouă elimină informația mai veche!
Oamenii au capacitatea de a pune accent pe informația potrivită, atunci când trebuie să aleagă între amintiri ce se aseamănă între ele.

Îți mai recomandăm:

Iată o colecție de studii noi care au avut în obiectiv minunatul proces al memoriei. Concentrează-te pentru 8 secunde! Studiile au arătat că 8 secunde este timpul minim necesar unei informații pentru a trece din memoria de scurtă durată în cea de lungă durată. Citește mai mult

* * *

Adam Ruben’s tongue-in-cheek column about the common difficulties and frustrations of reading a scientific paper broadly resonated among Science Careers readers. Învață acum cum să înveți!


Creierul – servicii de mentenanţă


Publicat în Tophabits.ro
Creierul nostru este într-o continuă schimbare însă depinde de noi dacă acea schimbare va fi una bună sau va duce spre declin.

Fitness mintal - Practicarea in mod regulat a unor activități variate (cititul, călătoritul, participarea la evenimente culturale) duce la mărirea rezultatelor în testele de IQ.

Somnul – salvarea memoriei. În timpul somnului, informaţia ce a fost acumultă de-a lungul zilei va fi “retipărită” pentru a ajunge în memoria de lungă durată.

Nu vă infometaţi! Creierul foloseşte 20-30% din caloriile organismului, fără glucoză neuronii mor.


Îți mai recomandăm:

Oamenii de stiinta britanici de la Colegiul Universitar „King" recomanda persoanelor care au probleme cu memoria sa consume, de cel putin cinci ori pe saptamana, peste gras (somon, macrou, hering, ton). Citește mai mult

* * *

Eu am pornit laptopul ca să fac un proiect și se pare că scriu un articol. Măcar fac ceva util pentru voi, camarazi dragi, pentru a trece cu bine peste acest război această sesiune. Învață acum cum să înveți!


Citește mai departe