Pornim radioul...
CARIERĂ » Cursuri vara
 

Pentru 19 studenţi şi masteranzi, vacanţa începe abia de astăzi!

În ultimele două săptămâni, au participat la Şcoala de Vară HR Club Next Generation, un program interactiv de formare, aflat anul acesta la a 10-a ediţie, şi care are ca misiune pregătirea viitoarei generaţii de profesionişti în resurse umane. După sesiuni de învăţare susţinute de 24 de tutori de la companii precum BRD, Banca Transilvania, Ernst&Young, Ericsson, Orange, PricewaterhouseCoopers sau PRO TV. Participanţii au acoperit 7 zone ale HR-ului: recrutare şi selecţie, formare şi dezvoltare, legislaţia muncii, compensaţii şi beneficii, managementul performanţei, dezvoltare organizaţională, strategie de resurse umane.



Una dintre zile a fost rezervată unei vizite de companie, în care participanţii au putut vedea cum o echipă de specialişti în HR care reprezintă mai puţin de 1% din cei peste 15.000 de angajaţi ai Grupului Renault în România reuşesc să acopere toate funcţiunile enumerate mai sus. Discuţia cu reprezentanţii companiei a fost urmată de un tur interesant al Uzinei Dacia din Mioveni.



Participanții au avut şansa să se folosească de un alternate reality game sub forma unui maraton, soft de gamification oferit de Equatorial, în care toate echipele au alergat peste 680 de kilometri şi au ars 25.000 de calorii de-a lungul celor două săptămâni. Pe măsură ce au parcurs metrii virtuali, au ars calorii de învăţare şi au câştigat equatoriali (moneda virtuală a jocului), ei au învăţat cum să lucreze eficient într-o echipă şi cum să asimileze informaţia acumulată din prezentări şi sesiuni de Q&A. Terminarea cursei a coincis cu prezentarea, în faţa unui juriu ad hoc format din profesionişti de HR, a unor soluții la studiul de caz care le-a propus să vină cu strategii clar descrise care să aducă o companie canadiană în “Top 50 angajatori” pe parcursul următorilor 3 ani!



Membrii celor 5 echipe care au prezentat planurile de acţiune au fost răsplătiţi pentru munca lor cu manuale de bune practici în HR şi un membership de un an în comunitatea HR Club, iar echipa cu cel mai mare punctaj în urma evaluării juriului, formată din patru membri, a primit şi invitaţii gratuite la conferinţa HR Innovation, care va avea loc pe 3 noiembrie, la Bucureşti – locul de întâlnire a peste 500 de profesionişti interesaţi de resurse umane.

"Cea de a 10-a generaţie a Şcolii de Vară HR Club Next Generation a absolvit! Timp de 2 săptămâni ne-am bucurat să avem în Casa HR Club 19 tineri entuziaşti, puşi pe învăţat (şi nu mă refer la tocit aici, ci la multitudinea de întrebări practice şi deştepte pe care au ştiut să le pună tutorilor) dar şi pe distracţie :)

Atât răspunsurile la provocările din Marathonul Equatorial, cât şi prezentările din ultima zi ne dau speranţe pentru o talentată viitoare generaţie de profesionişti în resurse umane. Şi cum membrii HR Club s-au înghesuit anul acesta să recruteze dintre ei (am numărat 8 oportunităţi de angajare sau internship), tinerii vor avea şanse să-şi înceapă cariera de HRi foarte repede! Succes HR Club Next Generation 2016!" ~ Dana Cavaleru, Director Executiv HR Club

Participanţii se declară bucuroşi că au aflat cum este HR-ul dincolo de teorie, că au reuşit să-şi găsească modele, sau poate chiar mentori, printre tutori şi simt că acum pot lua mult mai uşor decizia de a merge spre o anumită specializare. Vezi galeria şi agenda întregului eveniment pe site-ul HR Club.



"Plec de la şcoala de vară motivată şi încântată, ştiind că există oameni competenţi şi extraordinari care fac o diferenţă reală în modul în care sunt trataţi angajaţii la locul de muncă şi în modul în care este încurajată excelenţa şi performanţa. Am primit mai mult decât m-am aşteptat şi am cunoscut oameni ambiţioşi şi minunaţi, care au aceleaşi interese şi ţeluri ca şi mine." ~ Graţiela Soroceanu, Cluj-Napoca, participant la şcoala de vară.

Participarea la şcoala de vară a fost gratuită.


Îți mai recomandăm:

Domeniul resurselor umane atrage tot mai mulţi tineri care îşi doresc să ajungă specialişti în diverse arii ale HR-ului. Noua generaţie de profesionişti are nevoie de pregătire temeinică, cu oportunităţi care să arate perspectivele reale ale domeniului. Citește mai mult

* * *

Cea mai bună metodă de a reține multe date din foile de pe care studiezi este să îți faci câteva obiceiuri bune de studiu. Administrează-ți foarte bine timpul. Învață acum cum să înveți!


Cu alte cuvinte, guma de mestecat si memoria de scurta durata nu fac deloc pereche buna.

Poate ca la un examen, unde trebuie sa rezolvi probleme, guma de mestecat te ajuta, insa atunci cand ai nevoie de memorie pentru a tine minte o lista de cuvinte, litere sau cifre, e mai bine sa renunti la ea.

In cadrul unui experiment pus la punct de specialistii de la Universitatea Cardiff, din Marea Britanie, s-a aratat ca miscarile implicate atunci cand se mesteca guma distrag creierul de la sarcina pe care o are.


Îți mai recomandăm:

Un studiu efectuat de o echipa de neurologi a aratat ca persoanele care consuma doua sau mai multe portii zilnice de legume cu frunze verzi au o capacitate de concentrare ca a unei persoane cu cinci-sapte ani mai tanara. Citește mai mult

* * *

Jordan B. Peterson, psychology professor at the University of Toronto answers:I think (1) you can't do it and (2) you shouldn't try. No one can actually study that much. Învață acum cum să înveți!


Un lucru esenţial în învăţare este motivaţia internă şi externă. Mai mult, un program, un plan, o ambianţă plăcută, o atmosferă, o muzică bună pot ajuta foarte mult în procesul de învăţare.

Asociază imagini cuvintelor. Memorează cuvintele-imagini. Repetă-le în minte.

Învaţă prin a face legături cu ceea ce ştiai deja. Ataşează noile informaţii la cele pe care le cunoşteai deja.

Reformularea informaţiilor (de exemplu, traducerea în cazul limbilor străine) este foarte importantă.


Îți mai recomandăm:

Omul memorează 10% din ceea ce citește, 20% din ceea ce aude, 30% din ceea ce vede, 50% din ceea ce vede și aude în același timp, 80% din ceea ce spune și 90% din ceea ce spune și face în același timp. Citește mai mult

* * *

Totul porneste de la atitudine Antrenati-va creierul sa fie intr-o permanenta stare de curiozitate, de a dori sa intelegeti lucrurile dincolo de propria perceptie de a reflecta si extrage lectii din orice. Învață acum cum să înveți!


Citește mai departe