Răzvan Ion, 44 ani, Bucureşti Profesor la Universitatea București, Cofondator al Bienalei de Artă Contemporană București

Când ai plecat din ţară şi de ce?
1990, după ce m-au bătut minerii. Aveam 17 ani când Securitatea m-a bătut, după care în 1990 m-au bătut minerii și doamnele acelea care lucrau la Apaca mi-au strigat „moarte intelectualilor!”. Și-atunci am înțeles că nu e țara mea. Prin natura mea, întotdeauna mi-am dorit să fac lucruri legate de zona de artă. Am pornit să studiez literatură pentru că este un domeniu care mi-este foarte drag și am sfârșit prin a face artă contemporană. Tot prin natura mea, culmea, am ajuns profesor de gândire critică, or ăsta este un domeniu care mă determină să gândesc așa cum se și numește, critic, drept pentru care nu pot să mă uit la părți pozitive-negative, ci mă gândesc ce anume deconstruiește un lucru care există. Am predat în Amsterdam, după care am predat la Berkeley University, la Oxford, iar acum predau și la Universitatea București.

Ce fel de oameni ai întâlnit?
Imaginea pregnantă a primelor zile din Amsterdam a fost asta: am vrut să-i trimit mamei o carte poștală, mi-am luat număr, am stat civilizat până mi-a venit rândul. A fost cel mai mare șoc. Eram amețit când am ajuns în față să iau timbrul, de mecanismul de civilizație. În România văd oamenii tot timpul plângând, țipând că nu au, că nu li se dă. Lumea spune „România a evoluat”. Cum măsori evoluția? În câți bani are în buzunar? Poate. Dar eu aș măsura-o în câtă educație a primit de numărul banilor respectivi. Este o deteriorare a sistemului de educație. Problema României acum, după părerea mea, este că nu reușește să-și recunoască problemele pe care le are.

Trebuie să acceptăm că avem o problemă. După 15 ani este clar că e foarte complicat să construiești ceva în România. Mai mult decât atât, cred că e foarte complicat să reziști bătăilor minerești ale statului român.

De ce te-ai întors în România?
Eu am ales să rămân în continuare pentru că am vrut să fac ceva care nu s-a mai făcut aici. Am reușit, nu total, dar am reușit în mare parte, dar nici eu nu mai stau în România total. Din nou am început să stau jumătate la Berlin, jumătate la București.

Ce sfat ai da tinerilor de astăzi pentru a reuşi în viaţă?
Eu zic că ar trebui să meargă să studieze în altă parte momentan. Ar fi o minciună să spunem că sistemul educațional românesc este competitiv. Când România va fi pregătită pentru calitate, pentru educație, pentru civilizație, atunci poate e bine să te întorci.