Nina Brătfălean, 39 ani Marketing Manager BMW România

Când ai plecat din ţară şi de ce?
Trebuia să alegem o facultate și, pe vremea aceea, încă nu apăruse internetul și existau câteva cărți foarte, foarte bune, manuale netraduse în limba română aduse de la facultățile din afară (din State, din UK) și singura facultate de bussiness cu predare în limba engleză era la București, SELS: Studii Economice Limbi Străine, era în cadrul ASE.

Am intrat la facultate și cumva a fost momentul acela care într-un bildungsroman îmi iau bocceluța în spinare și plec singură la drum. Pentru că din acel an, de la 18 ani, am început să ajung la Bistrița, in my home town ca să zic așa, cam de două ori pe an maximum. Am avut colegi foarte mulți, cred că noi eram vreo 60, iar doar 20 eram români restul, 40, erau străini. Deși când am ieșit în afară am avut interacțiuni cultural. Schimburi culturale cu ei pentru că ne-am împrietenit imediat.

Metodele pe care ni le-au oferit profesorii străini veniți ca visiting proffesors, la ASE la vremea la care am făcut eu facultatea, m-au făcut să înțeleg că there is more. Acum câteva zile am avut Graduation la London Business School. Programul pe care l-am făcut se cheamă Executive MBA și un program Global care include două universități: Columbia Business School și London Business School. Asta m-a făcut să înțeleg global business-ul.

Te consideri un om împlinit?
Profesional mă simt ca la un început de drum pentru că sunt mulțumită și mândră și recunoscătoare pentru anii pe care i-am investit în domeniu până acum și pentru ce am schimbat în auto și cum am crescut echipe. Cu experiența asta globală îmi dau seama că atât de multe lucruri mai pot fi făcute pentru țara noastră, pentru alte țări și trebuie să vină de la oameni ca noi, cam vârsta asta, și o maturitate personală și profesională și o stabilitate și o identitate, o recunoaștere.

Majoritatea stării mele, mulțumesc lui Dumnezeu, este aceea de a încerca să iubesc oamenii și să văd lucrurile bune în ei. România ar putea oferi în acest moment resurse umane de bună calitate și foarte educate, și lumea în continuare ne consideră o țară cu potențial mare de producție. Deci cumva, deși la noi de multă vreme nu se mai schimbă cu o dinamică mare taxele și legile, totuși, percepția rămâne.

Ce sfat ai da tinerilor de astăzi pentru a reuşi în viaţă?
Un an, doi, de studiu în afară îți deschide perspectivele. Eu sunt de părerea asta învățată pe pielea mea, că orice experiență culturală, fie că mergi și vizitezi un sat din Africa de Sud, fie că studiezi la Columbia Business School, orice experiență culturală reală te îmbunătățește enorm, atât spiritual, cât și intelectual. Ăsta e sfatul: nu te duce unde câștigi, nu te duce unde crezi că câștigi, societatea și lumea se schimbă, țările sunt într-o dinamică continuă, oamenii sunt de asemenea, și ce-i autentic și rămâne cu tine este ce simți tu, ce ai în suflet. Du-te spre a contribui și a da înapoi și astea sunt, par, la început păreau clișee, dar eu chiar le trăiesc.

Ce fel de oameni ai întâlnit?
Am avut șansa să fiu câțiva ani asistent profesor universitar la ASE când făceam doctoratul. Și după aceea am avut și mai mare șansa, sau cel puțin egală șansa să intru într-un program de mentorat, să fiu mentor. Și așa am cunoscut tinerii din zilele de astăzi. Sunt cei care sunt profund conectați cu ei înșiși, mult mai self-aware decât eram noi.

Am dialoguri, de exemplu, cea care mi-a fost mentee, pe care eu trebuia s-o îndrum, m-a învățat, cred, mai mult decât am învățat-o eu pe ea. Reciprocitate... mentorul n-a fost mereu cel care învață. Perspectiva lui de business, așteptările lui de la viață, wow, sunt breathtaking, sunt documentați, au o părere.

Da, e adevărat, vorbesc prea mult, probabil că timpul și înțelepciunea te ajută să înțelegi că nu mereu ai de spus ceva nou și interesant, dar iată că sunt unii dintre oameni din jurul nostru, tineri, care într-adevăr au valoare. Cred în țara asta și cred în locul ăsta și sunt crescută cu o foarte mare dorință de a contribui, de a da înapoi, pentru că țara asta și locul ăsta și părinții mei și familia mea, zona din care provin, mi-au oferit tot ce se putea oferi sau tot ce puteau să ofere unui copil care a plecat la drum cu bocceluța în spate. Deci vreau să contribui și îmi doresc foarte mult să dau înapoi acum că pot și că am și timpul și networking-ul necesare.