Mani Gutău Muzician, membru al trupei URMA

Pasiunea copiilor, cel puțin în clasa a-XI-a, a-XII-a: în pauze vorbeam pe unde anume fugim din țară. Cel mai mult a cântărit din povestea asta cu plecatul afară faptul că era „fructul interzis”.

Când ai plecat din ţară şi de ce?
După terminarea facultății am decis că vreau să plec și am plecat în America. 3-4 ani am stat în America, am lucrat pentru cea mai mare companie de croazieră din lume și care a cântărit extraordinar de mult în formarea mea. Industria vapoarelor de croazieră e o industrie care are niște joburi foarte stresante și mereu pe fugă.

Probabil din afară, din exterior, e așa ca o chestie foarte exotică, în realitate am făcut armată timp de 4 ani. Starea aceea de asediu permanentă, de stres, nu mai era plăcută, chiar dacă recompensa financiară era cu mult peste orice funcție de conducere de aici din România.

De ce te-ai întors în România?
Cumva în întoarcerea asta în România a fost și faptul că tot timpul m-am gândit că, deși plecăm 30, 40, 50 de mii de kilometri de casă, uneori lucrurile de care avem nevoie sunt la foarte mare apropiere de punctul de plecare. Inerent, oriunde mergeam, tot cu gândul la România eram. Chiar dacă am văzut munți foarte frumoși și ape senzaționale, parcă tot ce era de aici erau mai pe gustul și pe modul meu de-a fi.

Eu am încercat să iau fiecare lucru bun din călătoriile mele și să încerc să îl folosesc aici. Înaintea plecării mele în America, deja cochetasem cu muzica la un nivel cât de cât profesionist, pentru că eram deja cu un album edidat de o casă de discuri din România. La vremea respectivă, dacă nu mă înșel, cred că era primul album editat de A&A Records Warner Music International în 1998. Din prima clipă în care am început să fac muzică mi-am spus că voi face muzică atât timp cât pot s-o fac fără compromisuri. Plecarea în America am văzut-o ca un fel de cheie către posibilitatea de a face muzică. Trebuie să înțelegem că arta e o profesie - atunci eu cred că ai mult mai multe șanse de izbândă. Unul dintre lucrurile care m-a ajutat la începutul dezvoltării proiectului URMA este faptul că l-am tratat ca dezvoltarea unui brand.

Care e secretul succesului?
Ca să-ți dezvolți propriul proiect artistic trebuie să investești timp, energie, pasiune, bani și pe care ar fi bine să nu te aștepți să-ți cadă din cer, atunci ajungi mult mai repede la rezultatul dorit.

Ce sfat ai da tinerilor de astăzi pentru a reuşi în viaţă?
Sfatul meu pentru cineva care ar veni să-mi ceară acest sfat legat de ce profesie ar trebui să urmeze, ar fi să își urmeze inima. Și ar trebui din nou să aplicăm în România respectul pentru profesie. Nu toți trebuie să fim avocați, nu toți trebuie să fim artiști, încet-încet mă bucură că văd aplecarea aceasta în România din nou către meserie.

Pe vremuri, dacă țin minte bine, țara asta avea un alt respect pentru meserie. E foarte posibil ca în cel mai scurt timp sau într-un viitor apropiat, să nu pot să-mi mai exercit profesia și aici intervine o chestie pe care ar trebui s-o aplice toată lumea, care face un efort artistic. Nu e o rușine, pot să mă duc undeva să bat cuie, dar cred că e mai important pentru mine să mă duc undeva să bat un cui, decât să-mi bat un cui în proiectul artistic.