Mădălina Pașol, Bucureşti Pianist concertist

Când ai plecat din ţară şi de ce?
Întotdeauna mi-am dorit să particip la concursurile internaționale de pian, care și pe vremea comunismului erau. Din păcate, eu nu puteam participa la aceste concursuri, datorită unor probleme politice. Pașapoartele mele întotdeauna ieșeau cu alt nume. Din România am plecat prima dată la un masterclass al unui profesor foarte mare de pian, Hans Leygraf, care a venit după revoluție în România și a selecționat trei tineri pianiști. Că un profesor atât de mare ne-a ales pe noi din toată școala de pian românească să plecăm la aceste cursuri de la Darmstadt de două săptămâni... A fost o experiență extraordinară...

Un an mai târziu sau doi ani mai târziu, nu mai știu exact, am luat examenul de admitere la Universitatea de Arte din Berlin. Pentru mine a fost o ruptură în cariera mea, pentru că în România cântam foarte mult pe vremea aceea, cu orchestre, aveam emisiuni la televiziune, era Brambach...

Te consideri un om împlinit?
Lucrul pe care eu l-am învățat după ce am plecat din România a fost să mă simt bine în artă, să înțeleg că ceea ce fac este valoros.

Care e secretul succesului?
Fără foarte multă muncă și interes și dăruire, nu poți să faci absolut nimic profesionist sau nimic bun, nu poți să faci nimic de calitate, pentru că îți trebuie timp. Noi românii nu avem răbdare, noi vrem ieri lucrurile pe care ni le dorim astăzi.

Ce sfat ai da tinerilor de astăzi pentru a reuşi în viaţă?
Numai atunci, în momentul în care faci lucrurile 100%, sau 180%, în momentul acela îi convingi pe ceilalți că acolo este locul tău și nu ai cum să fii în altă parte decât acolo.

De ce te-ai întors în România?
Mi-am dorit întotdeauna să mă întorc în România. Lumea se miră că eu vin în România și lucrez cu copii de 6 ani. Și ce faci tu cu un copil de 6 ani? Îl învăț să cânte la pian.

Ce fel de oameni ai întâlnit?
Noi românii credem că în Germania toată lumea nu face nimic și are o grămadă de bani. Nu este adevărat. Se muncește foarte, foarte, foarte mult. Ei știu să aprecieze un copil de la începutul lui. De când vine pe lume. A ne lua în serios unii pe alții, ei pe asta pun accent. Pe când în România nu o dată li se zice copiilor "Mă muciosule...". Dacă nu ne dăm seama că generațiile care vin după noi sunt viitorul nostru, nu eu sunt viitorul meu, atunci undeva facem o greșeală, cu toții.

Am plecat în Germania într-o perioadă în care Germania era țara tuturor posibilităților, era paradisul. Acum plătești 19 euro și ai zburat, în două ore ești acolo, nu ai nevoie de viză. Și toate aceste lucruri s-au întâmplat în ultimii 20 de ani. E o mare bucurie să fim atât de aproape acum și să fim practic o țară cu Germania, suntem Uniunea Europeană.