Dorin Hămuraru, 24 ani Chișinău, Masterand

Am făcut un liceu de artă până într-a opta, și terminând clasa a opta m-am mutat într-un alt liceu, în Chișinău. Maică-mea, fiind profesoară de engleză, m-a mutat la ea în liceu, că preda în alt liceu, și, ceea ce e straniu pentru Republica Moldova în special, e faptul că era un liceu de tip american, cu predare din clasa a noua. Și cumva parcă am făcut un highschool, o insuliță din America, în Chișinău. Am făcut un an, clasa a 11-a, în State, după care am revenit aici. Era mult prea roz cumva. Dar nu aș prefera să stau acolo. După ce am terminat bacalaureatul, am venit în România. Am profitat de faptul că sunt basarabean și statul român are o relație specială cu noi și am luat o bursă pentru a studia în România – am plecat în Sibiu.

Am terminat specializarea Comunicare și relații cu publicul, la departamentul de Jurnalism, la Facultatea de Științe Socio-Umane. Acum aștept să încep masterul la UNATC, Producție de film. Vreau să cunosc de acolo lumea, profesorii, poate să ajung într-un proiect și cumva să ajung și într-o casă de producție. Asta e ceea ce vreau să fac. De aia și m-am mutat în București, că am stat în Sibiu, după Sibiu am fost în Cluj, din Cluj înapoi în Sibiu și din Sibiu în București. Și aici aștept să încep masterul.

Partea cu integrarea în România cred că am petrecut-o în cămin, cât am stat în Sibiu. Până atunci m-am integrat mai mult în Ardeal decât în România, parcă e zonă puțin mai diferită, în special Sibiul.

Prima zi în București mi s-a părut groaznică. Era mult prea aglomerat pentru mine, eu mă așteptam să aud un grai mai curat decât ăla de acasă și până la urmă am dat numai de americanisme, în mare parte, ceea ce a fost super trist. Eu fiind atras mult de cultura balcanică, din care cred că face parte și România, mi se pare trist că se adoptă un stil super vestic, exagerat de vestic, care cumva se bate cap în cap cu autenticitatea pe care o avem noi aici, și în Moldova și în România.

Eu n-am avut nicio dezamăgire deocamdată, eu mai multă dezamăgire am când pornesc știrile și când văd ce se întâmplă acasă, în Chișinău. Aia e partea proastă. În România am fost destul de ok. Da, mă văd în România pe termen foarte lung. Pentru o parte din populație, România e patria mamă, pentru alții România e stat vecin, pentru alții România e țara prietenă a Republicii Moldova, și pentru alții România e dușmanul din Vest. Mulți vin cu ideea asta în România. Eu o văd ca o a doua casă, o prima casă.