Dan Dimofte, 46 ani Marketing facilitator

Într-o cameră de cămin, cu cofraje de ouă, cu un microfon Maiac, cu două pick-up-uri Tesla și cu-n mixer Vermona ne-am adunat și am făcut postul de radio Vox T din Iași, cu un emițător pe lămpi care mai mereu lua foc. 1990 în martie, practic 13 martie dacă îmi aduc bine aminte, a fost prima zi de emisie. Cred că a fost al doilea sau al treilea post de radio independent din România.

După trei ani de muncă silnică în care toți banii pe care îi făceam, toți îi băgam în tehnologie, ne-am apucat de al doilea post de radio, că așa-i stă bine românului, s-o ia de la capăt, și așa a apărut Radio HIT, în ’94, chiar pe 8 noiembrie. Între timp, mă apucasem și de televiziune pe la TVR Iași. Plecam din Iași ușor plictisit, simțeam că nu mi se mai întâmplă nimic. În ’97-’98 a fost trecerea de la radio la publicitate. Și așa m-am trezit eu pe Magheru. Am luat prima garsonieră în chirie.

Când ai plecat din ţară şi de ce?
În 2004, 2003 practic, am primit o cerere de la Leo Burnett, știi cum… "Nu-ți face planuri, că râde Dumnezeu de tine". M-au trimis spre Belgia. M-am întâlnit cu un cetățean care era din Bruxelles și lucra într-o agențioară relativ mică. I-am explicat că aș vrea să ajung și eu în Belgia, pentru că cineva drag mie la vremea respectivă plecase în Belgia. M-am suit în avion, cu probleme, pentru că la vremea respectivă România nu era parte din Uniunea Europeană, trebuia să am bilet de întoarcere, trebuia să am documente justificative, unde stai, ce faci… Am ajuns la Frankfurt, dup-aia direct Bruxelles și lucrurile au continuat aproape doi ani. Era cumva un job fantastic.

De ce te-ai întors în România?
Probabil că sunt foarte legat de România. Nu probabil, ci sigur. Am rădăcini puternice pe partea de logos, ethos și pathos pe care le pierzi ușor afară. Nu prea mai sunt… Iar mediul aseptic de la Bruxelles în care totul e planificat, ordonat, organizat, devenea ușor plicticos. Și nevoia de vulg, de mizerie, de scandal, de panaramă te-aduce înapoi. Profesional, mi-am confirmat că sunt ok, că pot lucra… Pentru foarte mulți oameni care pleacă e curiozitatea și mai ales partea de confirmare, reconfirmare profesională. Practic, îți dă așa și un soi de siguranță, certitudine, că te poți întoarce oricând, că poți pleca, nu mai ești cetățeanul unei singure țări, nu aparții unui singur loc.

Odată cu vârsta cred că am reușit să mă mai liniștesc un pic și cred foarte mult că nu suntem nici mai proști, nici mai buni, nici mai răi, nici mai spectaculoși ca cetățenii europeni. Am avut și ghinion să spunem cu o clasă politică pe care n-am avut cum să o înlocuim în 1990. Acum, după 25 de ani, sociologic s-a schimbat o generație, o altă generație. Cred că abia acum România începe să urce.

Ce sfat ai da tinerilor de astăzi pentru a reuşi în viaţă?
Cred că dacă faci lucrurile corect, cu pasiune în primul rând, follow the heart, să-ți urmezi inima, cu inima sus, cam ăsta ar fi mesajul, cu greșelile evidente care pot apărea pe parcurs, dar să le faci corect, n-ai cum să greșești. N-ai cum să greșești!