Codruț Nicolau, 40 ani, Bucureşti Consultant de business, bancher

Când ai plecat din ţară şi de ce?
Am ajuns la ASE pentru că mai toți prietenii mei dădeau la ASE. Eu fac parte din generația celor pentru care visul de a ieși afară era de neatins. Am plecat din țară în anul 1997. Imediat după facultate. Am plecat în Croația pentru că voiam să lucrez și să și învăț în același timp. Am lucrat într-o bancă privată și acolo am învățat practic bazele banking-ului modern.

Ce fel de oameni ai întâlnit?
Am avut șansa extraordinară de a întâlni un mentor. Eu apelam la un bagaj de experiență și de înțelegere profundă a unor lucruri pe care încă îl găsești greu, părerea mea, în România. Oamenii erau foarte faini, foarte deschiși. Perioada în care am fost a fost una foarte bună, pentru că era un spirit de solidaritate extraordinar pe care îl simțeai nu doar la birou, ci pe stradă. A te întoarce în Brașov chiar ar fi fost o nebunie. Dar, oricât de interesantă era banca, perioada internațională am văzut-o așa, ca ceva temporar. Acasă urma să fac ce aveam eu de făcut. După Croația am venit în țară și eram convins că având bazele bancare bine așezate, băncile o să se bată pe mine. Valențele tinereții contează foarte mult.

Cum a fost primul job în România?
Entuziasmul era uriaș. Mi se spunea că nu e bine, nu era niciun fel de problemă. O luam ca atare și mai încercam încă o dată. Așa că m-am angajat într-o fabrică și am făcut marketing și absolut întâmplător, după doi ani de zile, am reintrat în sistemul bancar clasic din România. Și am făcut tot ce se putea face. Veneam cu un bagaj și cu o experiență pe care am putut să le aplic.

Te consideri un om împlinit?
În ultimii 15 ani, în plan profesional am realizat mai multe lucruri decât aș fi fost capabil în Europa de Vest. Lucru care nu era posibil sau ar fi fost mult mai greu într-o economie așezată. Indiferent dacă ai 25 de ani sau 40 de ani e important să fii mereu în piață.

De ce te-ai întors în România?
În România oportunitățile sunt încă mult mai mari decât în Occident. Și asta e datorită faptului că economia încă are de recuperat față de Europa de Vest sau față de SUA.

Ce sfat ai da tinerilor de astăzi pentru a reuşi în viaţă?
Cred că orice tânăr care face ceva cu pasiune și cu convingerea fermă că prin ceea ce face, prin acțiunile lui, poate influența în bine măcar ceva, acea persoană are toate șansele să reușească.