Claudia Damoc Dezvoltator de inițiative

Am avut norocul să locuiesc la Predeal și să fiu alături de bunica mea care iubea natura și pentru asta îi sunt profund recunoscătoare și consider că am o bază sănătoasă pentru că știu să mă conectez la lucrurile care au valoare. Am făcut Liceul de Turism în Predeal și am făcut A.S.E-ul mult mai târziu.

Care este secretul succesului?
M-am tot gândit unde este locul meu. Pentru că m-am mutat atât de mult am ajuns la concluzia că e important să fiu acolo unde este nevoie să fiu, cumva să mă las ghidată de acel ceva nevăzut care ne așează viețile mai bine decât am face-o noi. Am exporat munții din jur, am fost în Bucegi, am fost în Piatra Mare, mult mai târziu am început să merg pe munții din străinătate. În 2008 am avut prima ascensiune în Mexic pe Pico de Orizaba și apoi au urmat altele.

Am fost în Alaska, am fost în Ecuador, în Tanzania, în Rusia. Anul acesta am mers foarte mult la noi pe munte, am simțit că este important să mă reconectez cu ce este aici. Pentru lucrurile care te țin viu trebuie să-ți faci timp – asta a fost pentru mine o mare lecție. Ce m-a ținut pe mine vie, de fapt, a fost pasiunea pentru munte, și de acolo am învățaț atât de multe lucruri care mi-au așezat viața apoi.

Mi-am cizelat virtuțiile, curajul, voința, perseverența, lucrurile astea puteam să le învățăm în multe feluri, însă la mine așa au venit. Eu când urc la altitudine nu mă gândesc că nu pot să ajung în vârf, niciodată. Știu că am pornit pe un drum și am încredere că drumul acela mă duce exact unde am nevoie să mă ducă. Mi s-a întâmplat să nu ajung pe vârf, pe Denali, dar a fost ok, că a fost o călătorie atât de importantă pentru mine încât vârful nu mai era... sunt foarte recunoscătoare că am reușit să ajung acolo, am stat aproape o lună pe ghețarul acela și mi-a schimbat viața.

Te consideri un om împlinit?
Mă bucur acum că știu cine sunt și încotro mă îndrept, este foarte important pentru mine și cred că pentru orice om. Cine nu are rost în lume cam pierde vremea.

Ce sfat ai da tinerilor de astăzi pentru a reuşi în viaţă?
Tinerii vor să exploreze și să experimenteze viața. Ce i-aș îndruma să facă... să călătorească foarte mult pentru că îți îmbogățește sufletul și îți aduce informații pe care nu le ai stând într-un singur loc, iar apoi să-și pună niște întrebări esențiale și să caute în jurul lor oameni înțelepți. Sunt câteva valori pe care am putea să le dezvoltăm pentru că avem capacitatea asta, avem o inimă bună, suntem inteligenți, avem foarte multe daruri noi românii și am putea să ne punem atenția pe pace, pe dreptate.