Pornim radioul...
SECRETELE MEMORIEI » Uni București
 
Universitatea Bucureşti cere MEN rediscutarea modificărilor la Legea educaţiei, criticând prevederile legate, între altele, de durata mandatului de rector şi de formula de reorganizare a învăţământului postliceal, dar şi pe cea care "creează premisele eliminării incompatibilităţilor".

"Avem tot dreptul să ne întrebăm dacă cele circa 3.000 de cadre didactice titulare şi asociate din comunitatea academică a Universităţii din Bucureşti sunt considerate un segment irelevant al mediului universitar românesc. Considerăm nedemocratică şi dăunătoare sistemului de învăţământ modificarea masivă şi repetată a Legii Educaţiei Naţionale, lege organică, prin Ordonanţă de Urgenţă, fără o dezbatere publică prealabilă a modificărilor propuse şi fără consultarea prealabilă a instituţiilor marcante de învăţământ, cum este Universitatea din Bucureşti", se arată în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX.

Îți mai recomandăm:

"Nu credem ca orientarile europene sunt in acest sens. (. . . ) Atentionam ca, in anumite universitati, sub cupola colegiilor, urmeaza a se inmatricula 'cursanti' fara bacalaureat care vor detine mediat, prin mecanismul recunoasterii de credite, un statut de veritabil student", se arata in raspunsul Universitatii. Citește mai mult

* * *

Many students are being left behind by an educational system that some people believe is in crisis. Improving educational outcomes will require efforts on many fronts, but a central premise of this monograph is that one part of a solution involves helping students to better regulate their learning through the use of effective learning techniques. Învață acum cum să înveți!


Cercetările au demonstrat faptul că vocabularul este cel mai potrivit instrument pentru definirea competenţelor şi a succeselor la examene, potrivit experţilor citaţi de publicaţia "The Telegraph". Cum optimizăm acest proces? Cum putem învăţa mai multe într-un timp mult mai scurt?

Desene pentru a reţine cuvintele grele sau plate "Mems" sau memento-urile sunt dispozitive vizuale care ajută la memorare formând o legătură vie între forma cuvântului şi sensul acestuia. De exemplu, în încercarea noastră de a reţine "caber", care înseamnă "a se potrivi" în limba spaniolă, este necesar un memento.

Îți mai recomandăm:

Chiar dacă ai o memorie bună, întotdeauna sunt utile câteva trucuri pentru a creşte şi mai mult viteza cu care înveţi.  Prima regulă pentru reuşită este să citeşti întotdeauna întregul material pe care trebuie să-l înveţi. Citește mai mult

* * *

Emoţiile înaintea unui examen sunt normale, însă atunci când frica şi nervozitatea devin exagerate, ele se pot transforma într-un blocaj emoţional. Învață acum cum să înveți!


Mănâncă ciocolată neagră - Când consumi ciocolată activezi anumite sisteme din creier. Aceste sisteme îmbunătățesc învățarea și memoria și mențin mintea ascuțită și alertă.

Vizitează un muzeu - Studiile referitoare la activitatea creierului arată că exercițiile de memorie care implică ascultare, privire, amintire, gândire, ajută la perfecționarea acestei funcții și întârzie declinul creierului.

Învață un cântec - Dezvoltarea obiceiurilor de ascultare activă te vor ajută să înțelegi, să gândești și să memorezi mai ușor.


Îți mai recomandăm:

Mananca ciocolata neagraCand consumi ciocolata activezi anumite sisteme din creier care pompeaza dopamina, un element chimic important. Aceste sisteme imbunatatesc invatarea si memoria si mentin mintea ascutita si alerta. Citește mai mult

* * *

Relaxing music for studying that helps concentration, memory and focus for long reading and relaxing. . Învață acum cum să înveți!